Au început înscrierile pentru ediția din acest an a programului Tineri Antreprenori mini MBA organizat de Junior Chamber International București.
Antreprenorii dornici să participe la sesiunile de training și mentorat sunt așteptați să se înscrie până pe 15 octombrie.
Ediția a 7-a a programului de mentorat Tineri Antreprenori 2020 are loc într-un context socio-economic unic și fragil, în care dezvoltarea antreprenorială multilaterală este mai necesară ca oricând business-urilor aflate în primii 3 ani de la lansare. Noutatea acestei ediții este axată pe adaptabilitatea antreprenorului în cadrul propriului business, pe inovație și creativitate în găsirea soluțiilor, pentru asigurarea sustenabilității, chiar și în contexte dificile.
Tineri Antreprenori este structurat ca un mini MBA menit să ofere acces la resurse și conținut de top pentru a veni în sprijinul celor care își doresc să ducă business-ul la un alt nivel. Tineri Antreprenori este un program de mentorat împărțit în 7 ateliere practice
susținute de unii dintre cei mai buni specialiști în domeniu. Fiecare temă abordată aplicat business-urilor participante în cadrul celor 7 workshop-uri acoperă o parte esențială din activitatea unui antreprenor în interacțiunea sa zilnică din business-ul pe care îl dezvoltă: planificare de business cu Claudiu Jojatu, Head of Strategy & Co-founder at Milk & Cookies \ Digital Branding Studio & Viata de freelancer, marketing și comunicare cu Alex Dona, Ambasador Tineri Antreprenori, vânzări cu Andrei Dunuță, Sales & Public Speaking Trainer și Fondator SPEAKINGS POWERED BY SELFTRUST Academy, finanțe și investiții cu Cristi Tudorescu, Consultant financiar IMM-uri și Startup-uri.
Anul acesta programul accentuează suplimentar necesitatea reinventării, a soluțiilor out of the box, iar conexiunea antreprenor – business capătă o nuanță mai umană ca oricand. Astfel, am inclus în program 3 workshop-uri noi: digitalizare cu Raluca Radu cu Raluca Radu, Country Manager ANSWEAR & co-fondator GPeC – The Most Important E-Commerce Event in CEE, determinare, pasiune, reziliență cu Marta Ușurelu, Business Owner at Revista Biz și inovare continuă & adaptabilitate cu Cornel Amariei, inventator, autor, antreprenor.
În plus, la finalul programului participanții au acces la 2 întâlniri 1 la 1 cu mentorii alocați pe parcursul programului. Mentorii sunt aleși în funcție de nevoile specifice ale business-ului fiecăruia. Un alt element de noutate este cadrul de desfășurare ce pune accentul pe colaborare interumană și inter – business, astfel, la final, participanții pot pitch-ui pentru a primi sprijin specific nevoilor lor: finanțare, parteneriate, direcții de dezvoltare sau consultanță.
Sesiunile Tineri Antreprenori se vor desfășura offline pentru că noi credem foarte tare în puterea comunității. Înțelegem distanțarea, însă ne dorim un strop de normalitate. Măsurile de siguranță se vor respecta pe toată durata workshop-urilor. Distanțarea și purtarea măștii sunt non-negociabile și fac parte din adaptabilitatea în care credem atât de mult și care ne ajută pe toți sa menținem un climat colaborativ și sigur. Ne repliem și mergem mai departe împreună, cu acest minim de efort și grijă pentru cei din jur.
Tineri Antreprenori mini MBA 2019 a obținut premiul Best Local Economic Development Program și recunoaștere la nivel european în cadrul Conferinței Europene JCI de la Dublin, Irlanda, în iunie 2020.
Contacte
Gina Boiculese – Project Manager JCI Tineri Antreprenori 2020 – telefon: 0720 224 853, gina_boiculese@yahoo.com